Share

Traian Băsescu: Înregistrările prezentate de Sebastian Ghiță sunt REALE

Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat, miercuri, că înregistrările lui Sebastian Ghiță referitoare la  dosarul lui Dan Voiculescu  sunt reale, însă editate.  
 
“Am luat notă de înregistrările apărute în mass media în serialul “Ghiţă face dreptate”. Cu privire la aceste înregistrări, fac următoarele precizări:

1. Înregistrările au fost făcute în cadrul unor discuţii private în ultimele luni ale anului 2016;

2. Recunosc înregistrările ca fiind reale;

3. Autorul a procedat la editarea înregistrărilor, ceea ce este de natură a crea unele confunzii;

4. Nu m-am întâlnit niciodată cu judecătoarea Camelia Bogdan şi, implicit, nici nu am discutat cu domnia sa dosarul Voiculescu;

5. Afirmaţiile mele sunt legate de informaţii primite de la structurile specializate şi nu de la procurori sau judecători, cu care nu am discutat niciodată dosarul ICA (Voiculescu);

6. Încă înainte de terminarea mandatului şi, în mod deosebit, după terminarea acestuia, am vorbit frecvent în spaţiul public, dar şi în întâlniri private, exemplificând ceea ce eu consideram a fi abuzuri cu elemente din dosare pe care le cunoşteam. În acelaşi timp, am vorbit, ori de câte ori am avut ocazia, despre nevoia punerii sub control real de către Parlament a activităţii serviciilor de informaţii, şi, în mod deosebit, a SRI”, a precizat Traian Băsescu.

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a făcut publică o nouă înregistrare audio în care fostul șef al statului, Traian Băsescu,   discuta despre dosarul lui Dan Voiculescu, invocând şi numele judecătoarei Camelia Bogdan, dar şi pe cel  al  șefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi pe al prim adjunctului SRI, Florian Coldea.  Conform înregistrării cu pricina, Băsescu îi spune unui interlocutor că are înregistrări cu toţi, sugerând că este vorba despre un stat mafiot.

„Interlocutor: Şi aveţi înregistrări cu toţi?

Băsescu: Coldea, doamna Kovesi, Bogdan. Da’ să vezi conversaţia când îmi spuneau că îl luăm pe Mustaţă din complet. Hai băieţi să-l aruncăm în aer! Vreţi să-mi distrugeţi familia?

Interlocutor: Ce stat este ăsta, domnule preşedinte?

Băsescu: Eu v-am spus de câteva ori, stat mafiot. Na, eu ştiu ce spun.

Interlocutor: Probleme cu dosarul Voiculescu?

Băsescu: Să-i vezi când vorbeau a doua zi după condamnare, care, cum le-o spusese cu trei zile înainte, s-a împlinit. Cum îmi spunea «mâine îl luăm pe Mustaţă şi intră Bogdan». Să vezi după o zi când spuneau «Am vorbit cu Bogdan şi a spus că dacă aveam codul penal îi dădea 20 de ani, a putut sa-i dea doar zece». Pe urmă trage concluziile Coldea, ştii. Să-l vezi ce spectaculos e Coldea când trage concluzii!

Interlocutor: Sunteţi supărat pe ei.

Băsescu: Bogdan este, a intrat judecător în dosarul ginerelui. Un judecător care duce dosarul de-un an este schimbat şi la ultimul termen a intrat Bogdan. Păi bă, Bogdan, eu te ştiu cine eşti!”.

Lasa un comentariu