Share

ŞOCANTUL CAZ „BURNEI”, DEVĂLUIRI INCENDIARE! Anchetator: „Este îmbucurător faptul că INCLUSIV FOŞTII LUI COLEGI AU ÎNCEPUT SĂ VORBEASCĂ”

Percheziţii-marator în cursul zilei de miercuri la Spitalul „Marie Curie” unde oamenii legii, în prezenţa doctorului Gheorghe Burnei, inculpat şi arestat la domiciliu, caută în arhiva medicală a spitalului noi dovezi pentru extinderea cercetărilor în cel mai şocant caz judiciaro-medical din România recentă. Un caz în care celebrul doctor Burnei, considerat de unii un „zeu” al chirurgiei ortopedice, este acuzat de fapte grave de corupţie, dar şi de… infracţiunui contra vieţii.

Cea mai şocantă şi controversată parte a dosarul Burnei se referă la fragmentele biologice găsite, la percheziţie, „în congelatorul unui frigider de uz casnic situat într-un spațiu comun (n.r. – biroul prof. dr. Gheorghe Burnei)”. Fragmentele respective, despre a căror provenienţă nu există date oficiale, erau păstrate în condiţii total improprii, întrucât, spun procurorii, „alături de aceste țesuturi se găseau mâncare, băuturi alcoolice, diferite alte produse alimentare”. Şi mai spun anchetatorii că „aceste țesuturi nu au fost verificate din punct de vedere bacteriologic și viral, fiind total improprii transplantării ulterioare, nu au fost ambalate, conservate, deși spitalul și inculpatul aveau aceste obligațiii legale”. Mai mult (şi mai grav), „din primele date, țesuturi astfel prelevate și păstrate au fost deja folosite ca transplant pentru alți copii, cele descoperite la percheziție urmând a avea o destinație similară”. Asta este ceea ce au comunicat procurorii în mod oficial, prin referatul prin care s-a solicitat arestarea preventivă a celebrului chirurg acuzat de fapte grave de corupţie, dar şi de alte infracţiuni contra vieţii ce urmerază a fi documnetate.

Anchetator, despre „frigiderul horror” al doctorului Burnei: „Trebuie să aşteptăm răspunsul legiştilor”

Evident, prima rugăminte adresată unuia dintre anchetatori a fost să ne spună mai multe despre „frigiderul horror” în care doctorul Burnei „păstra” materialul biologic folosit la operaţiile „experimnetale” pe… bani mulţi. „Pentru ca noi să ne legăm de ce s-a găsit în acel frigider, trebuie, în primul rând, să facem o expertiză medico-legală, expertiză care să ne confirme că vorbim de oseminte umane, că sunt prelevate, ce vârstă a avut persoana – fată, băiat – de la care au fost prelevate şi aşa mai departe. Or, ca să aflăm aceste lucruri, trebuie să aşteptăm răspunsul de la INML”, ne-a spus anchetatatorul care, astfel, ne-a confirmat că probele recoltate din „frigiderul groazei” au fost trimise medicilor legişti, de la care se aşteaptă un raport de expertiză edificator. Citește continuarea aici.

Lasa un comentariu