Share

Sfârşitul lumii e aproape. O planetă misterioasă va lovi Pământul până la finalul anului

Misterioasa planetă Nibiru, sau Planeta X – aşa cum mai este ea cunoscută -, va lovi Pământul în acest an, susţine un scriitor american.

David Meade, autorul cărţii „Planeta X – Sosirea în 2017”, susţine, în volumul său, că Pământul va fi lovit de această misterioasă planetă în luna octombrie. Planeta, susţine el, orbitează în jurul unei alte stele, traiectoria sa urmând astfel să se intersecteze cu Pământul. „Acest sistem nu este aliniat cu sistemul nostru solar şi vine într-un unghi oblic. Din această cauză, ne este foarte greu să vedem planeta. Pentru a o putea detecta, trebuie să zbori la o altitudine ridicată, deasupra Americii de Sud, şi să ai o cameră foto foarte bună”, a explicat David Meade. Citește continuarea aici.

Lasa un comentariu