Share

Descoperirea COLOSALĂ de la Roșia Montană pe care statul a MUȘAMALIZAT-O ! “Țara Aurului” nu încetează să ne uimească

Roșia Montană se află la un pas de a-și câștiga locul binemeritat pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Puțini sunt cei care se pot mândri cu faptul că au aflat toate secretele pe care le ascunde acest loc unic, dar învăluit în mister.

Istoricul Ion Rusu Abrudeanu spunea că dacii exploatau minele de aur de la Roșia Montană cu mult înainte de cucerirea Dacei de către romani. „Azi nu mai încape nicio îndoială că bogățiile miniere din Dacia au constituit un puternic motiv  pentru ca împăratul Traian să facă tot posibilul ca s-o ocupe prin forța armelor”, scria Ion Rusu Abrudeanu, în cartea „Aurul românesc – Istoria aurului din vechime până azi”, apărută în 1933, la Editura Cartea Românească. În galeriile de la Roșia Montană au fost făcute, de-a lungul timpului descoperiri uluitoare, la loc de cinste aflându-se prețioasele tăblițe cerate,cunoscute și sub denumirea de triptice, care au o vechime de aproximativ 2.000 de ani.

De asemenea, scriitorul Radu Cinamar dezvăluie, în cartea “Pergamentul secret”, una dintre cele mai mari taine pe care le ascunde Roșia Montană.

Citește și Încă o descoperire ULUITOARE din România care a uimit întreaga lume. Secretele din adâncurile “Țării Aurului”

Cinamar vorbește despre existența “dosarului Roșia Montană”, care cuprinde și fotografii concludente. Totuși, acest dosar nu a fost făcut niciodată public. Concret, este vorba despre o descoperire pe care a făcut-o, în trecut, un profesor: un filon de aur pur, de dimensiuni uriașe.  “La vremea respectivă, după ordinul dat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, a existat chiar propunerea distrugerii complete a dosarului unic, cu toată informația inclusă în el. A fost o decizie pe muchie de cuțit, dar s-a considerat totuși că e bine să rămână această informație, sub rezerva unui set de măsuri excepționale de securitate”, scrie Cinamar,  în cartea “Pergamentul secret”. Uitându-se la una dintre fotografii pe care le conținea dosarul, Cinamar a estimat că filonul avea o grosime de… aproximativ doi metri.  A doua imagine surprinsă de profesorul care a făcut descoperirea uluitoare i-a arătat lui Cinamar, după cum spune chiar el, un “munte de aur”.

Mistere departe de a fi descifrate

Roșia Montană ascunde numeroase mistere care nu au fost descifrate, cel puțin până în momentul de față. Unele articole publicate, în ultimii ani, pe mai multe site-uri fac referire la   misterioasa lespede din adâncurile “Țării Aurului”. În urmă cu doar câțiva ani, cercetătorii români și canadieni ar fi încercat să ia urma filonului masiv de aur. Aceștia ar fi ajuns  într-o galerie care intrase și în urmă cu aproape patru decenii în atenția oamenilor de știință, dar care fusese închisă, la ordinul Securității. Concret, în Galeria Hiperboreană, cercetătorii ar fi descoperit un mic fragment dintr-o lespede aurie. În urma analizelor de laborator s-a constatat că lespedea conținea în proporție mare aur pur, de 55 de karate, dar și wolfram.

O altă întâmplare misterioasă ar fi avut loc prin anii ’70, când a fost descoperit un os de dimensiuni impresionante. “Am găsit și un os spălat de ape, așa de mare, cum nu îmi mai fusese dat să văd niciodată. Nici ortacii mei nu mai văzuseră așa ceva. După ce l-am arătat directorului minei, acesta l-a predat securistului Întreprinderii Miniere de Stat Roșia Montană, iar pe noi ne-a anchetat Procuratura vreo patru zile. (…) După încă vreo lună și jumătate (…)Arheologii scoseseră la iveală, din stâncă, un schelet uriaș, cam de 10 metri lungime”, a povestit Ion Moiș, un miner care ar fi asistat la această “operațiune”,  mărturiile acestuia fiind distribuite intens pe Facebook și redate, în urmă cu doar câțiva ani, de jurnaliștii de la Sport.ro.

Pe Internet circulă și teorii potrivit cărora la Roșia Montană s-ar afla un oraș subteran.  Ar fi vorba despre Tartarul din vechile legende grecești conform cărora acolo, în adâncuri, au fi fost închiși titanii.  Totuși,  în aceste cazuri nu se știe cu precizie unde se termină adevărul și unde începe legenda.

Foto: Romanian Culture

Lasa un comentariu